Recenzie: Slipknot - We Are Not Your Kind (2019)
Salutare tuturor, si bine v-am gasit. In plina perioada de carantina, izolati in casa de frica coronavirusului, am decis sa reinviu blogul, abandonat din lipsa de timp, dar si alte probleme personale.
Astazi vom vorbi, despre ultimul material al trupei Slipknot, We Are Not Your Kind, lansat in luna august 2019.
Am avut in sfarsit posibilitatea sa ii vad live, la Budapesta, in luna februarie. Mi-am dorit sa ii vad live inca din anul 2015. Concertul fiind unul demential, in stilul lor caracterstic. Dar despre asta, posibil intr-un alt articol, dintr-un nou volum al blogului, care va fi despre recenzii de concerte. Aici vom vorbi strict despre album.
Albumul contine 14 piese, plus o piesa bonus, pentru versiunea din Japonia. A fost foarte asteptat de catre fanii trupei, dar si de iubitorii de muzica rock si metal. Vom lua fiecare piesa in parte, si o vom analiza.
Prima piesa se numeste "Insert Coin". Este o creatie a pianistului, si a celui care se ocupa de sample-uri, Craig Jones. Este un intro standard al trupei, este mereu folosit la concerte, nu putem spune ca intro-ul are o poveste in spate. Este o traditie a trupei, fiecare album al trupei, incepe cu intro, creat de Craig Jones.
Trecem la piesa cu numarul 2, Unsainted. A fost single-ul care a anuntat albumul. Este o piesa buna, solida, cu un refren usor de retinut, ce poate fi cantat la concerte. Multi au privit aceasta piesa intr-un mod reticient, comparand-o cu Stone Sour, cealalta trupa a solistului Corey Taylor. Insa consider ca este o piesa buna, este una dintre preferatele mele de pe album, toti cei 8 membri au contribuit la aceasta piesa. Este prima piesa lansata fara percutionistul de lunga durata trupei, Chris Fehn, care a fost dat afara din trupa in luna martie 2019. (Vom discuta despre inlocuitorul lui la finalul articolului)
Ajungem la piesa cu numarul 3, Birth of the Cruel. Si aceasta piesa, a fost lansata ca si single, cu putin timp inainte sa iasa albumul. Este o piesa dura, si putin mai experimentala, care a fost mai agreata de fani. DJ-ul trupei Sid Wilson si-a lasat amprenta pe refren cu scratch-urile lui specifice, dar si intro-ul trupei creat de catre percutionistul "Clown", iti ramane foarte usor intiparit in minte.
Suntem la piesa numarul 4, Death Because of Death. Este un scurt interludiu, nu sunt foarte multe de zis despre el, acesta legandu-se cu piesa numarul 5.
Am ajuns la piesa numarul 5, Nero Forte. Piesa beneficiaza si de un videoclip, aparut in luna ianuarie. Cei 2 chitaristi ai trupei, Mick Thomson si Jim Root ofera un intro solid de chitara, piesa fiind considerata de multi una dintre cele mai bune de pe album. Este o piesa solida si aceasta, in stilul caracteristic al trupei. Refrenul melodic nu a multumit pe toata lumea, insa este imposibil ca o piesa sau un album sa placa la toata lumea. Dar din punctul meu de vedere, piesa este una foarte buna, se potriveste foarte bine cu albumul, si atmosfera acestei piese la concerte esta una senzationala.
Am inaintat la piesa numarul 6, Critical Darling. Si aceasta este o piesa buna, refrenul melodic al lui Corey ramane intiparit in minte, iar linia de pian de pe refren marca Craig Jones, este foarte captivanta. Sfaristul piesei are un scurt pasaj, care duce la piesa 7.
Am ajuns la jumatea albumului, mai exact piesa cu numarul 7, A Liar's Funeral. Este cu siguranta cea mai lenta piesa de pe album, cei 8 membri experimentand din nou. Pentru iubitorii pieselor mai rapide si mai dinamice, piesa aceasta clar nu ii va multimi, dar parerea mea este ca piesa este destul de reusita, chitarile acustice de la inceputul piesei, isi fac foarte bine simtite prezenta.
Suntem la piesa cu numarul 8, Red Flag. Piesa aceasta, ma duce foarte mult cu gandul la albumul cu numarul 3 al trupei, Vol. 3(The Subliminal Verses). Nu pot spune ca m-a marcat piesa asta intr-un anume fel, este o piesa buna, dar cu toate ca am ascultat-o de mai multe ori, nu mi-a ramas asa de captiva, ca alte piese de pe album.
Avansam si mai mult, si suntem la piesa cu numarul 9, What's Next. Si aceasta este un interludiu, la fel ca piesa numarul 3, nu sunt foarte multe de zis despre ea, doar niste chitari acustice, si un pasaj de legatura cu piesa numarul 10.
Ne aflam la piesa cu numarul 10, Spiders. Cu siguranta, cea mai experimentala piesa de pe album, Craig Jones oferind cea mai complexa linie de pian din istoria trupei, folosita la intro. Si aceasta este o piesa mai lenta, dar care mie imi place foarte mult, referenul este unul foarte catchy, solo-ul lui Jim Root se leaga foarte bine cu piesa, piesa s-ar potrivi si la concerte, dar nu au inclus-o momentan in setlistul trupei. Din nou, s-ar putea sa nu ii fi impresionat pe fani, dar se stie ca cei din Slipknot au experimentat mult de-a lungul trupei, in special pe albumul All Hope Is Gone, care este putin mai melodic.
Inaintam si mai mult, si suntem la piesa cu numarul 11, Orphan. Aceasta piesa, ma duce foarte mult cu gandul la The Heretic Anthem, de pe albumul Iowa. Este una dintre preferatele mele de pe album, este o piesa heavy, dinamica, se aseamana mult cu stilul celor de la Slipknot.
Suntem la piesa cu numarul 12, My Pain. Personal, aceasta piesa nu imi spune absolut nimic, mi se par pur si simplu 6 minute de absolut nimic. Este si ea foarte experimentala, dar pur si simplu, nu m-a cucerit absolut deloc. Dintre toate piesele de pe album, aceasta piesa imi place cel mai putin. Nu luam in calcul interludiile, si intro-ul.
Ne apropiem de sfarsitul albumului, suntem mai exact la piesa cu numarul 13, Not Long For This World. Intro-ul piesei este unul destul de lent, dar piesa devine mai dinamica pe parcurs. Este o piesa buna, isi face foarte bine simtita prezenta, mi-au ramas in cap tobele lui Jay Weinberg, tobosarul trupei.
Si am ajuns intr-un final, la piesa cu numarul 14, si ultima de pe album, Solway Firth. Este o piesa putin mai intunecata a albumui, oarecum similara cu Spiders, dar aceasta fiind mult mai rapida si mai agresiva. Este si piesa mea preferata de pe album, la concerte suna foarte bine, si dintre toate single-urile lansate de pe album, acesta este cel mai bun, din punctul meu de vedere.
Vom vorbi putin si despre piesa bonus, localizata pe editia japoneza a albumului, All Out Life. A fost lansata in toamna anului 2018, anuntand revenirea trupei, dupa o pauza de aproximativ 2 ani.
Este o piesa buna si agresiva, fanii trupei primind-o cu bratele deschise. Din refrenul acestei piese se trage si numele albumului, We Are Not Your Kind. Piesa nu a mai fost inclusa pe album, deoarece conform spuselor lui Corey Taylor, fanii si-ar fi dorit ceva nou. Este ultima piesa a trupei, care il include pe Chris Fehn, acesta a intrat in trupa in anul 1998.
Dupa ce a fost dat afara, Chris Fehn, a fost inlocuit de un nou membru, fanii poreclindul Tortilla Man, datorita mastii lui. Identitatea lui a fost in cele din urma dezvaluita, dar despre asta vom vorbi in articolul in care voi vorbi despre concertul de la Budapesta, unde vom analiza si prestatia lui live. Ca un scurt rezumat, Chris Fehn a fost dat afara, dupa ce a dat trupa in judecata, invocand faptul ca nu si-a primit banii din turnee si merchandise.
Ca o incheiere, albumul numarul 6 al trupei, este foarte solid, un album caracterstic Slipknot, un album experimental, un album agresiv, fiind peste ultimele 2 albume ale trupei: All Hope is Gone si 5: The Gray Chapter. Recomand acest album oricarui fan pasionat de muzica metal, este un album captivant, nu te plictiseste, baietii reusind sa termine albumul si fara Chris Fehn, rezultatul fiind unul foarte bun.
Mi-a facut placere sa scriu acest articol, mai ales in aceste vremuri grele. Ne vedem in urmatorul review. Pana atunci, stati in casa, nu ii imbolnaviti pe cei din jur, si ascultati cat mai multa muzica buna!
For those about to rock, we salute you!
Astazi vom vorbi, despre ultimul material al trupei Slipknot, We Are Not Your Kind, lansat in luna august 2019.
Am avut in sfarsit posibilitatea sa ii vad live, la Budapesta, in luna februarie. Mi-am dorit sa ii vad live inca din anul 2015. Concertul fiind unul demential, in stilul lor caracterstic. Dar despre asta, posibil intr-un alt articol, dintr-un nou volum al blogului, care va fi despre recenzii de concerte. Aici vom vorbi strict despre album.
Albumul contine 14 piese, plus o piesa bonus, pentru versiunea din Japonia. A fost foarte asteptat de catre fanii trupei, dar si de iubitorii de muzica rock si metal. Vom lua fiecare piesa in parte, si o vom analiza.
Prima piesa se numeste "Insert Coin". Este o creatie a pianistului, si a celui care se ocupa de sample-uri, Craig Jones. Este un intro standard al trupei, este mereu folosit la concerte, nu putem spune ca intro-ul are o poveste in spate. Este o traditie a trupei, fiecare album al trupei, incepe cu intro, creat de Craig Jones.
Trecem la piesa cu numarul 2, Unsainted. A fost single-ul care a anuntat albumul. Este o piesa buna, solida, cu un refren usor de retinut, ce poate fi cantat la concerte. Multi au privit aceasta piesa intr-un mod reticient, comparand-o cu Stone Sour, cealalta trupa a solistului Corey Taylor. Insa consider ca este o piesa buna, este una dintre preferatele mele de pe album, toti cei 8 membri au contribuit la aceasta piesa. Este prima piesa lansata fara percutionistul de lunga durata trupei, Chris Fehn, care a fost dat afara din trupa in luna martie 2019. (Vom discuta despre inlocuitorul lui la finalul articolului)
Ajungem la piesa cu numarul 3, Birth of the Cruel. Si aceasta piesa, a fost lansata ca si single, cu putin timp inainte sa iasa albumul. Este o piesa dura, si putin mai experimentala, care a fost mai agreata de fani. DJ-ul trupei Sid Wilson si-a lasat amprenta pe refren cu scratch-urile lui specifice, dar si intro-ul trupei creat de catre percutionistul "Clown", iti ramane foarte usor intiparit in minte.
Suntem la piesa numarul 4, Death Because of Death. Este un scurt interludiu, nu sunt foarte multe de zis despre el, acesta legandu-se cu piesa numarul 5.
Am ajuns la piesa numarul 5, Nero Forte. Piesa beneficiaza si de un videoclip, aparut in luna ianuarie. Cei 2 chitaristi ai trupei, Mick Thomson si Jim Root ofera un intro solid de chitara, piesa fiind considerata de multi una dintre cele mai bune de pe album. Este o piesa solida si aceasta, in stilul caracteristic al trupei. Refrenul melodic nu a multumit pe toata lumea, insa este imposibil ca o piesa sau un album sa placa la toata lumea. Dar din punctul meu de vedere, piesa este una foarte buna, se potriveste foarte bine cu albumul, si atmosfera acestei piese la concerte esta una senzationala.
Am inaintat la piesa numarul 6, Critical Darling. Si aceasta este o piesa buna, refrenul melodic al lui Corey ramane intiparit in minte, iar linia de pian de pe refren marca Craig Jones, este foarte captivanta. Sfaristul piesei are un scurt pasaj, care duce la piesa 7.
Am ajuns la jumatea albumului, mai exact piesa cu numarul 7, A Liar's Funeral. Este cu siguranta cea mai lenta piesa de pe album, cei 8 membri experimentand din nou. Pentru iubitorii pieselor mai rapide si mai dinamice, piesa aceasta clar nu ii va multimi, dar parerea mea este ca piesa este destul de reusita, chitarile acustice de la inceputul piesei, isi fac foarte bine simtite prezenta.
Suntem la piesa cu numarul 8, Red Flag. Piesa aceasta, ma duce foarte mult cu gandul la albumul cu numarul 3 al trupei, Vol. 3(The Subliminal Verses). Nu pot spune ca m-a marcat piesa asta intr-un anume fel, este o piesa buna, dar cu toate ca am ascultat-o de mai multe ori, nu mi-a ramas asa de captiva, ca alte piese de pe album.
Avansam si mai mult, si suntem la piesa cu numarul 9, What's Next. Si aceasta este un interludiu, la fel ca piesa numarul 3, nu sunt foarte multe de zis despre ea, doar niste chitari acustice, si un pasaj de legatura cu piesa numarul 10.
Ne aflam la piesa cu numarul 10, Spiders. Cu siguranta, cea mai experimentala piesa de pe album, Craig Jones oferind cea mai complexa linie de pian din istoria trupei, folosita la intro. Si aceasta este o piesa mai lenta, dar care mie imi place foarte mult, referenul este unul foarte catchy, solo-ul lui Jim Root se leaga foarte bine cu piesa, piesa s-ar potrivi si la concerte, dar nu au inclus-o momentan in setlistul trupei. Din nou, s-ar putea sa nu ii fi impresionat pe fani, dar se stie ca cei din Slipknot au experimentat mult de-a lungul trupei, in special pe albumul All Hope Is Gone, care este putin mai melodic.
Inaintam si mai mult, si suntem la piesa cu numarul 11, Orphan. Aceasta piesa, ma duce foarte mult cu gandul la The Heretic Anthem, de pe albumul Iowa. Este una dintre preferatele mele de pe album, este o piesa heavy, dinamica, se aseamana mult cu stilul celor de la Slipknot.
Suntem la piesa cu numarul 12, My Pain. Personal, aceasta piesa nu imi spune absolut nimic, mi se par pur si simplu 6 minute de absolut nimic. Este si ea foarte experimentala, dar pur si simplu, nu m-a cucerit absolut deloc. Dintre toate piesele de pe album, aceasta piesa imi place cel mai putin. Nu luam in calcul interludiile, si intro-ul.
Ne apropiem de sfarsitul albumului, suntem mai exact la piesa cu numarul 13, Not Long For This World. Intro-ul piesei este unul destul de lent, dar piesa devine mai dinamica pe parcurs. Este o piesa buna, isi face foarte bine simtita prezenta, mi-au ramas in cap tobele lui Jay Weinberg, tobosarul trupei.
Si am ajuns intr-un final, la piesa cu numarul 14, si ultima de pe album, Solway Firth. Este o piesa putin mai intunecata a albumui, oarecum similara cu Spiders, dar aceasta fiind mult mai rapida si mai agresiva. Este si piesa mea preferata de pe album, la concerte suna foarte bine, si dintre toate single-urile lansate de pe album, acesta este cel mai bun, din punctul meu de vedere.
Vom vorbi putin si despre piesa bonus, localizata pe editia japoneza a albumului, All Out Life. A fost lansata in toamna anului 2018, anuntand revenirea trupei, dupa o pauza de aproximativ 2 ani.
Este o piesa buna si agresiva, fanii trupei primind-o cu bratele deschise. Din refrenul acestei piese se trage si numele albumului, We Are Not Your Kind. Piesa nu a mai fost inclusa pe album, deoarece conform spuselor lui Corey Taylor, fanii si-ar fi dorit ceva nou. Este ultima piesa a trupei, care il include pe Chris Fehn, acesta a intrat in trupa in anul 1998.
Dupa ce a fost dat afara, Chris Fehn, a fost inlocuit de un nou membru, fanii poreclindul Tortilla Man, datorita mastii lui. Identitatea lui a fost in cele din urma dezvaluita, dar despre asta vom vorbi in articolul in care voi vorbi despre concertul de la Budapesta, unde vom analiza si prestatia lui live. Ca un scurt rezumat, Chris Fehn a fost dat afara, dupa ce a dat trupa in judecata, invocand faptul ca nu si-a primit banii din turnee si merchandise.
Ca o incheiere, albumul numarul 6 al trupei, este foarte solid, un album caracterstic Slipknot, un album experimental, un album agresiv, fiind peste ultimele 2 albume ale trupei: All Hope is Gone si 5: The Gray Chapter. Recomand acest album oricarui fan pasionat de muzica metal, este un album captivant, nu te plictiseste, baietii reusind sa termine albumul si fara Chris Fehn, rezultatul fiind unul foarte bun.
Mi-a facut placere sa scriu acest articol, mai ales in aceste vremuri grele. Ne vedem in urmatorul review. Pana atunci, stati in casa, nu ii imbolnaviti pe cei din jur, si ascultati cat mai multa muzica buna!
For those about to rock, we salute you!
Comentarii
Trimiteți un comentariu